INEDIT | A lucrat cu Hagi la Viitorul, dar acum a devenit handbalist. Fiul unui fost mare portar al naționalei a intrat într-o nouă morișcă a carierei. „O moștenire grea, dar îi voi face față”

Redactor:
Andru Nenciu
INEDIT | A lucrat cu Hagi la Viitorul, dar acum a devenit handbalist. Fiul unui fost mare portar al naționalei a intrat într-o nouă morișcă a carierei.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Programul „Plan Talent”, lansat de FRH acum doi ani, a avut o nouă etapă, iar printre jucători s-a aflat și fiul lui fostului portar Rudi Stănescu, care a renunțat la fotbal pentru a-i călca pe urme tatălui

Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani a fost luată cu asalt în primele zile ale anului de zeci de handbaliști aflați în primii ani ai carierei. Aceștia au avut prilejul de a se pregăti sub îndrumarea selecționerului naționalei de seniori, Manuel Montoya Fernandez.

Lansat de Federația Română de Handbal în urmă cu doi ani, programul „Plan Talent” își propune să selecționeze cei mai buni copii și juniori practicanți ai handbalului din țară și să îi identifice pe cei mai valoroși în vederea integrării lor în viitor în naționalele de juniori, tineret și seniori. Pentru ca acest lucru să se facă natural, se încearcă trasarea unei linii comune de pregătire, sistemul de joc de la naționala de seniori să fie practicat și la celelalte formații, astfel încât jucătorii să vină la loturi cu depinderile deja formate pentru un sistem de joc sau altul, câștigându-se atât valoare, cât și timp.

Antrenor federal pentru cadeți și juniori, Gabriel Borodi este convins de utilitatea acestui program pentru viitorul handbalului românesc. „E o nouă etapă a programului Plan Talent, benefică atât pentru copiii prezenți la această acțiune, cât și pentru antrenorii care au venit să ne ajute și să progreseze alături de noi. E speranța noastră ca din acești copii o parte să ajungă la loturile naționale. Vrem să-i facem că reușească să facă pasul spre naționala mare. Am văzut niște copii minunați, niște viitori jucători profesioniști de handbal și consider că avem speranțe pentru România”, a declarat Gabriel Borodi.

Fostul international Gabriel Armanu, printre antrenorii prezenți

La Izvorani nu au fost prezenți doar  jucătorii aleși din generațiile 2002/ 2003 și 2004/ 2005, ci și mulți antrenori, veniți să ajute în procesul de pregătire, dar și să-și însușească principiile metodologice ale sistemului de joc propus de Federație. Printre cei prezenți s-a numărat și Gabriel Armanu, fosta extremă dreapta a naționalei și a formațiilor FibrexNylon Săvinești și Dinamo. Acum antrenor la CSM Bacău, el e și coordonator zonal al programului „Plan Talent” și ne-a explicat ce înseamnă această acțiune pentru handbal și pentru tinerii jucători: „Programul decurge așa cum ne-am propus. Ne-am întâlnit și în octombrie, am reușit să selecționăm sportivi noi, să descoperim copii noi. Majoritatea antrenorilor și toți cei care am avut contact cu această linie metodică o folosim la cluburi, o transmitem mai departe în țară. Dacă o folosesc atâtea țări, de ce să nu o folosim și noi? Avem deja doi ani de când lucrăm pe acest sistem și cu siguranță vom culege roade în următorii ani, vom avea mulți copii la loturile naționale. Dacă vom fi un grup și o familie, vom reuși să ducem handbalul românesc cât mai sus”, a declarat Armanu.

Selecționerul Manuel Montoya Fernandez: „Viitorul arată bine pentru handbalul din România”

La acțiunea de la începutul acestui an a participat și antrenorul naționalei de seniori, spaniolul Manuel Montoya Fernandez. El spune că această idee a Federației Române de Handbal e una care poate asigura nu doar viitorul acestui sport în România, dar și viitoarele succese ale lui. „Plan Talent e o idee foarte bună a Federației. E o cale de a deschide handbalul pentru foarte mulți jucători, de a-i vedea, de a lucra cu ei, de a face cunoștință cu antrenorii naționalelor, de a le arăta care sunt cerințele. E o oportunitate de a vedea  o mulțime de jucători tineri, lucru imposibil fără existența acestui program. Așa pot fi monitorizați”, a declarat ibericul.

Montoya a recunoscut că a fost plăcut impresionat de ce a descoperit: „Când am ajuns aici a fost o surpriză să văd jucători foarte înalți pentru vârsta lor. Cu astfel de calități fizice, cu muncă desfășurată continuu, cu siguranță avem posibilitatea ca într-o zi unii dintre jucători să joace în naționala de seniori”, a mai spus el, concuzionând: „Viitorul arată bine pentru handbalul din România. Nu am nici o îndoială că acest gen de muncă reprezintă viitorul handbalului. Puteți vedea idei similare ale acestui program în alte țări. Munca serioasă cu jucătorii tineri e viitorul acestui sport”, a încheiat selecționerul.

 Fiul lui Rudi Stănescu, Ionuț, a lăsat fotbalul pentru handbal

La acțiunea desfășurată la Izvorani a fost prezent și un jucător care s-a născut cu mingea de handbal la cap. Ionuț, fiul fostului portar al naționalei, Rudi Stănescu, e decis să ducă mai departe numele familiei în acest sport, numai că nu dintre buturi, ci de la linia de 9 metri. Component al generației 2002/ 2003, el evoluează pe postul de inter și, deși a început handbalul de doar un an, a ajuns deja în atenția selecționerilor. „Acasă vorbim despre handbal. Pentru mine e un lucru foarte bun, pentru că tatăl meu a fost portar și mă mai sfătuiesc cu el unde să dau la poartă”, mărturisește Ionuț Stănescu, care e legitimat la HC Dobrogea Sud.  

Chiar dacă acum joacă în atac, Ionuț a trecut și prin poartă. Dar nu cea de handbal, ci de fotbal. Acolo unde a făcut parte dintr-o generație de excepție a Academiei Hagi, fiind coechipier, printre alții, cu Nicholas, fiul lui Gică Popescu. „Fac handbal de un an. Am vrut să mă întorc la prima iubire, că am făcut handbal când eram mic. Apoi am zis să mă reprofilez, să fiu portar ca tata, dar la fotbal. Însă nu mi-a ieșit cum am plănuit și am zis că mă întorc la handbal. Tata s-a bucurat că am revenit. Câteodată mă iau nebunelile să intru în poartă, dar nu o fac”, recunoaște, cu candoarea specifică vârstei, Ionuț. Care speră ca într-o zi să joace în naționala de seniori: „Pentru mine, unul dintre obiective e să ajung la lotul de seniori al României. Sunt conștient că am foarte mult de muncit și că dacă am numele Stănescu nu am locul asigurat. E o moștenire grea, dar o să-i fac față”, a mai spus el.

„S-a adaptat destul de repede cerințelor handbalului. Nu știu dacă e adevărat sau nu, fiind portar, se cam plictisea în poartă și avea nevoie să-și consume energia, de mai multă mișcare”, ne-a spus selecționerul naționale de cadeți, Narcis Câțu. Tehnicianul ne-a destăinuit că Ionuț este chiar unul dintre jucătorii descoperiți prin programul zonal „Plan Talent” și că are șanse să ajungă departe în acest sport.

Copiii, impresionați de selecționerul Montoya

Prezența la cursuri a selecționerului Montoya a fost un adevărat imbold pentru copiii prezenți la Izvorani. Ei au mărturisit că au vrut să dea tot ce au putut mai bun pe teren pentru a se ridica la înălțimea pretențiilor. În vârstă de 14 ani, Andreas Hauler face handbal de 9 ani și e legitimat la Minaur Baia Mare. El a fost impresionat de exercițiile prezentate de selecționer: „Ne-a mobilizat foarte bine. Toți am înțeles foarte bine exercițiile pe care ni le-a prezentat domnul Montoya și ceilalți antrenori, și cred că ne-am descurcat foarte bine”, a spus el.

De aceeași părere a fost și colegul lui de generație de la CSU Suceava, Cătălin Zalițchi: „E o ocazie specială pentru noi pentru că avem ocazia să ne pregătim cu antrenori foarte experimentați și am învățat foarte multe. Ne motivează prezența domnului Montoya aici. Prin muncă și ambiție putem să ne atingem obiectivele”, a spus micuțul handbalist sucevean.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
Selecționerul Ciprului nu s-a ferit de cuvinte! Ce a spus despre România, la câteva minute după meci
Selecționerul Ciprului nu s-a ferit de cuvinte! Ce a spus despre România, la câteva minute după meci
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mircea Lucescu a ieşit la atac: ”La Tottenham, lui Drăguşin îi cere să facă linie”
Mircea Lucescu a ieşit la atac: ”La Tottenham, lui Drăguşin îi cere să facă linie”
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la doar 17 şi 21 de ani
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la doar 17 şi 21 de…
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Calvarul prin care a trecut fiica lui Mihai Stoichiţă: A plecat şocată de acolo! A suferit mult Andreea este de o frumuseţe uimitoare
Calvarul prin care a trecut fiica lui Mihai Stoichiţă: A plecat şocată de acolo! A suferit mult Andreea este de…
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii susţin o ipoteză şocantă: “A vorbit și cu băieții, i-a pregătit”
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii susţin o ipoteză şocantă: “A…
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×